Tort de înghețată raw vegan, delicios

Posted on

Ohhh mamă, cred că așa tort raw vegan delicios încă nu am preparat! Iar tort de înghețată raw vegan, chiar deloc! Deși credeți-mă, am preparat deja câteva torturi raw vegane la viața mea!
E într-atât de delicios pe cât de minunat și arată! Iar modul de preparare e chiar atât de ușor, încât nu v-ar veni să credeți! Doar câteva ingrediente și obținem acest deliciu de tort de înghețată raw vegan,  fără remușcări, un adevărat prieten pentru silueta noastră!
Pregătiți-l familiei, prietenilor sau chiar pentru voi și doar savurați aprecierile primite! Credeți-mă pe cuvânt, vor fi câteva!

Iată cum se prepară acest tort de înghețată raw vegan, delicios

Ingrediente:

Pentru blatul tortului

  • 3 căni de nuci activate
  • 1 cană curmale (hidratate timp de o oră)

Baza cremei:

  • 3 cani de nuci caju (hidratate timp de 4 ore)
  • 6 linguri ulei de cocos
  • 1 cană de apă
  • 4-5 linguri sirop de agave

Crema de înghețată cu afine:

  • 1/3 din baza cremei
  • 2 căni de afine proaspete

Crema de înghețată cu zmeură:

  • 1/3 din baza cremei
  • 2 căni de zmeură proaspătă

Crema de înghețată cu lămâie:

  • 1/3 din baza cremei
  • sucul stors de la 2 lămâi
  • coaja răzuită de la 2 lămâi bio
  • miezul de la o păstaie de vanilie

Mod de preparare:

Ingredientele pentru blatul tortului le măcinăm cu ajutorul unui robot de bucătărie atât timp cât să obținem consistența dorită. Tapetăm cu folie alimentară o formă de tort cu diametrul de 26 cm și întindem uniform compoziția.
În bolul robotului de bucătărie așezăm toate ingredientele pentru baza cremei de înghețată și mixăm până obținem o consistență omegenă, cremoasă. Crema obținută o împărțim în trei părți egale.
Vom pregăti straturile colorate.
Primul strat este o cremă de înghețată cu afine. Pentru a obține acest strat la o parte din baza de creamă vom adăuga 2 căni de afine proaspete și mixăm. Întindem peste blatul de tort și punem la congelator pentru 30 de minute.
Al doilea strat va fi cel cu zmeură. La a doua parte de cremă de bază mixăm două căni de zmeură proaspătă iar pe urmă întindem peste crema de înghețată de afine. Vom proceda la fel și vom așeza tortul pentru alte 30 de minute la congelator.
Al treilea și ultimul strat este cel cu lămâie. La ultima parte de cremă rămasă amestecăm sucul de lămâie, coaja rasă de lămîie, mijlocul păstăi de vanilie și mixăm bine. Întindem crema astfel obținută peste crema de zmeură și așezăm pentru alte 30 de minute la congelator.

Ornăm cu afine și/sau zmeură și nuci.

În cazul în care dorim să reducem timpul de așteptare pentru răcirea cremei (să recunoaștem această așteptare este cel mai dificil moment din procesul de preparare :)) putem folosi fructe congelate.

În acest caz vom avea nevoie doar de un robot de bucătărie mai puternic și putem reduce substanțial timpul de răcire a cremelor.

Aștept cu nerăbdare comentariile, remărcile precum și fotografiile cu tortul vostru de înghețată raw vegan.

0 Comments

Leave a comment

Your email address will not be published.